Câţi dintre noi nu ne-am identificat cu personajele din
cărţile pe care le-am citit sau din filmele pe care le-am văzut? Câţi dintre
noi nu ne-am imaginat, în copilărie, că eram Făt-Frumos sau Cosânzeana; Prinţul
Fermecat sau Frumoasa Adormită? Câţi dintre noi nu visam să ne luptăm cu zmei
şi balauri, să găsim comori ascunse, să cucerim regate şi să fim ovaţionaţi ca
eroi? Câţi sunt cei care nu au fost cuprinşi, la un moment dat, de magia
poveştilor? Foarte puţini, nu-i aşa? Şi e firesc, pentru că fantezia face parte
din copilărie, din dezvoltarea noastră naturală, nu o putem nega şi nici nu o
putem desfiinţa. Visarea şi imaginaţia din copilărie, dacă sunt încurajate, se
transformă mai târziu în originalitate şi viziune.
Copilul trebuie încurajat să viseze. Războaiele pe care
le câştigă în fanteziile lui, eroul care se dezvoltă treptat, pun temelia unui
psihic sănătos, axat pe încredere şi stimă de sine şi va evolua mai târziu în
adultul capabil să înfrunte orice obstacol din viaţă şi care nu se teme de
responsabilităţi.
Niciodată poveştile nu au făcut vreun rău cuiva. Mai mult
decât atât, ele au avut dintotdeauna un rol educativ. Stimularea imaginaţiei
copilului, dezvoltarea credinţei că binele învinge, îi insuflă valori morale şi
o conduită care vor caracteriza adultul ce va să devină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu